O dilemă asupra competiţiei

În jungla vieţii părem că luptăm cu toţii pentru supravieţuire. Cât adevăr şi câtă iluzie ascunde această afirmaţie depinde de felul în care privim sensul competiţiei. Cuvântul “competiţie” vine din latină şi înseamnă “a căuta împreună” sau “a alege să alergi în aceeaşi cursă ”.

De când ne naştem începem să ne dezvoltăm propriul ego hrănindu-l în mod consecvent cu acele fapte care îi satisfac nevoia de putere, poziţie, prestigiu, prosperitate şi plăcere fără de care el nu ar putea supravieţui.
Strategiile prin care luptăm pentru a ne satisface ambiţiile propriului ego sunt aceleaşi pentru noi toţi până în momentul când ajungem să deosebim nevoia de supravieţuire a ego-ului de nevoia fiinţei noastre lăuntrice de a-şi realiza potenţialul. Încă de mici căutăm să preluăm controlul asupra celorlalţi plângând atunci când vrem să-i avem la dispoziţia noastră pe părinţi sau etalandu-ne jucăriile sau chiar imbrancindu-i pe ceilalţi copii atunci când suntem pe câmpul de joacă. La şcoală suntem provocaţi să luptăm cu colegii în cursa de ”a fi cel mai bun dintre cei mai buni” fiind motivaţi de notele de 10, de premiile oferite sau de nevoia de a ne mulţumi părinţii sau profesorii. Mai târziu în viaţă profesională, lupta pentru deţinerea controlului se intensifică şi devine din ce în ce mai sofisticată datorită strategiilor mai elaborate pe care le aplicăm în competiţiile cu ceilalţi. Continuăm munca de a ne satisface în mod progresiv propriul ego căutând să-l protejăm de suferinţa pierderii atât prin elogierea victoriilor trecute cât şi prin elaborarea strategiilor care i-ar aduce în viitor mai multă putere, prosperitate, prestigiu, poziţie socială şi plăcere. Ne simţim atraşi cu prioritate de “reţetele” care ne-ar putea asigura că obţinem mai repede şi mai uşor gratificaţia ego-ului şi pe baza acestora învăţăm rapid cum să manipulăm, să vindem, să negociem sau să comunicăm persuasiv pentru a realiza acest scop cu eficientă maximă.

Ai putea întelege competiţia ca fiind lupta în care trebuie să-i învingi pe ceilalţi pentru a deveni nr.1 în clasamentul preferinţelor celor care îţi evaluează performanţa. Acest lucru ar înseamna să te faci remarcat prin învingerea concurenţilor tăi.
În mediul organizaţional, perceperea competiţiei ca fiind lupta pentru a-ţi învinge oponenţii duce la decizii ale căror consecinţe ar putea fi:

• Întreţinerea conflictului negativ şi predilecţia de a-i ataca pe ceilalţi pentru a obţine deznodământul “eu câştig- tu pierzi”. Odată ce ai câştigat în mai multe competiţii poţi ajunge să crezi că eşti invulnerabil şi să te bucuri să-i provoci pe ceilalţi pentru a-ţi întări această convingere.

• Favorizarea emoţiilor distructive datorită resentimentelor. Atunci când lupţi pentru a-ţi face recunoscută puterea, mai devreme sau mai târziu te transformi din învingător în învins. În competiţia cu ceilalţi alternarea statutului de învingător cu cel de învins este inevitabilă iar resentimentele pot provoca invidie şi dorinţa răzbunării.

• Satisfacerea condiţiilor favorabile manipulării. Orice competiţie în care pentru a putea câstiga cineva este nevoie să piardă altcineva este un joc al manipulării în care victima deţine controlul. Ea va găsi imediat un salvator care să o poată răzbuna în faţa agresorului. În organizaţiile adepte ale competiţiei între angajaţi, gladiatorii moderni luptă în arenă pentru a-şi încânta şi cuceri superiorii.

• Blocarea dezvoltării bazată pe inteligenţa emoţională în favoarea ambiţiei satisfacerii orgoliului. Atunci când oamenii sunt în competiţie, spiritul de echipă dispare şi sabotajele încep să apară. Nu este de mirare că în unele organizaţii luptele politice sunt mai importante decât performanţa în sine.

• Priorităţile sunt dictate mai degrabă de urgenţa de a reacţiona la ameninţări decât de importanţa de a indentifica oportunităţile. Concentrarea pe a răspunde ameninţărilor doar pentru a nu fi mai prejos de rivalii tăi te poate face să pierzi din vedere căile alternative prin care ţi-ai putea realiza obiectivele cu costuri mai mici decât cele pe care le plăteşti alegând să intri în competiţie.

• Căutarea “scurtăturilor” în goana după dobândirea avantajului competitiv. Ambiţia de a te impune rapid în faţă oponenţilor face să-ţi doreşti cu ardoare victoria nu neapărat prin propriile forţe. În acest caz mulţi aleg să înveţe măiestria de a trişa, minţi şi manipula pentru a-şi obţine victoriile, cei drept de cele mai multe ori pe termen scurt.

•  Plafonarea descoperirii propriului potenţial. Zona de confort consolidată de victoriile dobândite în competiţii îţi poate aduce acel sentiment de invulnerabilitate care culminează cu apatia.

În accepţiunea competiţiei că fiind lupta în care trebuie să-i învingi pe alţii pentru a câstiga, poate părea normal ca părinţii să-şi provoace copii să fie mai buni decât cei ai vecinilor, profesorii să-şi provoace elevii să se întreacă între ei pentru premii sau managerii să-şi provoace subordonaţii să concureze între ei pentru obţinerea recunoaşterii şi a recompenselor dorite. Deşi practica de a ne fi comparate rezultatele cu cele ale competitorilor şi impunerea recordurilor înregistrate de aceștia ca etaloane pentru propria performanţă este intens folosită de către cei care vor să se asigure că nu rămânem în urmă, se pare că pe termen mediu şi lung motivaţia şi capacitatea noastră de a adaugă valoare prin ceea ce facem este puternic afectată. Ne dăm seama de acest lucru în momentul când realizăm că există în noi o parte importantă care aspiră la împlinire şi că cei care ne-au îndemnat să intrăm în competiţii pentru a dovedi că suntem mai buni ca alţii au urmărit ca prin rezultatele noastre să-şi satisfacă mai degrabă propriile capricii decât să ne sprijine în a ne realiza potenţialul. Nu putem însă să-i blamăm pe aceştia întrucât până la momentul conştientizării nevoii de împlinire a fiinţei noastre lăuntrice, noi suntem cei care ne-am lăsat manipulaţi să intrăm jocul competiţiei cu ceilalţi pentru a ne hrăni ego-ul.

Nevoia de înţelegere şi dezvoltare a potenţialului propriu este diferită de nevoia de supravieţuire a ego-ului. Ea reprezintă acea tensiune internă care te provoacă să te autodepăşeşti şi să-ţi actualizezi constant modul în care te percepi, acţionezi şi te evaluezi pe tine însuţi nu pentru că altcineva îţi cere să faci acest lucru ci pur şi simplu pentru că simţi că este important pentru tine să-ţi înţelegi cerinţele rolurilor pe care ţi le asumi în viaţa personală şi cea profesională, să devii cel mai bun dintre câţi poţi fi tu şi să-ţi apreciezi corect valoarea contribuţiei pe care o poţi aduce faţă de ceilalţi.

Ai putea întelege competiţia ca fiind lupta cu propria zonă de confort pentru a deveni cel mai bun dintre câţi poţi fi tu. Acest lucru ar înseamna să-ţi pui talentul în slujba celorlalţi renunţând la a participa în aceeaşi cursă cu alţi competitori şi alegând să te faci remarcat prin a-ţi bate propriile recorduri făcând acele lucruri care contează pentru tine.

În mediul organizaţional poziţionarea înţelesului de competiţie ca fiind lupta cu zona de confort, duce la decizii ale căror consecinţe ar putea fi:

•   Întreţinerea conflictului pozitiv şi predilecţia de a colabora cu ceilalţi pentru a obţine deznodământul “eu câştig- tu câştigi”. În competiţia cu tine însuţi înveţi să-ţi stăpâneşti orgoliul şi să cultivi smerenia care-ţi dă puterea să asculţi pentru a înţelege înainte de a te face înţeles în scopul de a şti cum să-ţi maximizezi valoarea contribuţiei faţă de ceilalţi.

• Favorizarea emoţiilor pozitive şi a unui climat de relaţie deschis. Atunci când pentru a-ţi realiza nivelul următor de performanţă lupţi cu zona ta de confort, îţi dai seama cât de important este să ai puterea să te accepţi aşa cum eşti. Acceptând omul din tine, având curajul să-ţi recunoşti deschis limitele vei putea demonstra înţelegere şi acceptare faţă de ceilalţi astfel încât aceştia să nu se teamă să-şi recunoască imperfecţiunile și să-ţi acorde încredere.

• Satisfacerea condiţiilor pentru înalta performanţă. În organizaţiile care îşi pun angajaţii să concureze cu ei însăşi miza o reprezintă realizarea acelor obiective care onorează valorile autentice ale angajaţilor. Dacă valorile organizaţiei reflectă valorile angajaţilor atunci motivaţia acestora pentru înalta performanţă este asigurată.

• Stimularea dezvoltării bazată pe inteligenţa emoţională în favoarea unităţii de echipă. Atunci când oamenii sunt în competiţie cu ei înşişi ajung să-şi înţeleagă complet misiunea rolurilor pe care le îndeplinesc şi să-şi dezvolte empatia pentru a şti cum să-şi modeleze corespunzător comportamentele în scopul colaborării eficiente cu ceilalţi. În organizaţiile în care angajaţii sunt stimulaţi să-şi dezvolte capacitatea de a intui şi a-şi înţelege reciproc emoţiile, spiritul de echipa înfloreşte, unitatea este consolidată iar capacitatea organizaţiei de a face faţă provocărilor creşte.

• Priorităţile sunt dictate mai degrabă de importanţa de a indentifica oportunităţile decât de urgenţa de a reacţiona la ameninţări. Dedicaţia pentru efortul de a te autoîntelege şi a performa cât mai bine în raport cu rezultatele deja obţinute face să te concentrezi pe a identifica acele oportunităţi care îţi pot pune cel mai bine în valoare talentul. A nu reacţiona la provocări ci a le alege doar pe acelea cărora ştii că le poţi face faţă prin valoarea ta, poate fi o decizie inspirată.

• Dobândirea avantajului competitiv fără luptă. În competiţia cu tine însuţi motivaţia de a-ţi bate propriile recorduri te face să-ţi doreşti să demonstrezi că reuşeşti prin forţe proprii. Imaginaţia, inspiraţia, ingeniozitatea şi iniţiativa sunt acele forţe din interiorul tău care sunt activate spontan doar atunci când te concentrezi pe realizarea scopurilor care îţi onorează propriile valori. În acest mod eşti capabil să inovezi continuu fără efort şi astfel să domini şi să fii mereu cu un pas înaintea competitorilor tăi fără a lupta cu ei.

•  Autoactualizarea capabilităţilor pe baza descoperirii potenţialului propriu. Competiţia cu tine însuţi înseamnă înfrângerea rezistenţei la schimbare prin schimbarea credinţelor limitative în credinţe capacitive care să susţină activarea spontană a ingeniozităţii, imaginaţiei, inspiraţiei şi iniţiativei prin care eşti capabil să-ţi îmbunătăţeşti în mod progresiv atât performanţa cât şi standardele proprii faţă de care te evaluezi. Organizaţiile care aleg sa-si dezvolte o cultura bazata pe coaching sunt conectate permanent la izvorul de potenţial al angajaţilor care le asigura capacitatea de a inova şi a se reinventa continuu.

Această perspectivă a competiţiei te-ar provoca să accepţi că adevărata valoare apare nu atunci când intri în competiţie cu alţii pentru a demonstra că eşti mai bun ca ei ci atunci când eşti în competiţie cu tine însuţi fiind chemat fără a fi totuşi obligat să-ţi conştientizezi potenţialul şi să înlături barierele mentale care te împiedică să-l realizezi. Succesul vine din a clădi propriul monopol, dar nu pentru că asta urmăreşti de fapt, ci din nevoia lăuntrică de a-ţi pune în valoarea unicitatea talentului făcând lucrurile diferit de ceilalţi şi fiind pregătit apoi să te schimbi din nou.

Este adevărat că dacă ne mulţumim să ne percepem viaţa doar ca pe o junglă în care să supravieţuim este necesar să satisfacem nevoile ego-ului alegând să intrăm în competiţie cu ceilalţi. La fel de adevărat este că dacă vrem să găsim iesirea din junglă dând un sens vieţii noastre este necesar să satisfacem nevoia de împlinire a fiinţei lăuntrice alegând să intrăm în competiţia cu noi înşine.

Tu cu cine alegi să fii în competiţie ? Cine îţi este adevăratul challenger ?