Criza de timp – un stres „indragit” de unii manageri

In mod paradoxal in ziua de azi criza de timp pare a fi un stres  „indragit” de unii oameni de business. Daca esti antreprenor sau manager inseamna ca te-ai angajat intr-o cursa contra cronometru continua pentru identificarea si fructificarea oportunitatilor de business care iti pot aduce profit.

Presiunea la care esti supus zilnic pare ca te-a obisnuit sa fii in elementul tau chiar si atunci cand simti ca timpul nu-ti mai ajunge pentru a rezolva provocarile pe care ti le-ai asumat. Mai mult, chiar poti ajunge sa te simti bine savurand situatiile in care te afli in criza de timp.

Urgenta iti trezeste adrenalina si te provoaca sa-ti pui in evidenta abilitatile de solutionare a problemelor demonstrand ca esti un invingator. Daca tu ti-ai dovedit ca esti capabil sa faci fata cu succes crizei de timp atunci de ce nu ti-ar urma exemplul si subordonatii tai ? Transferul emotional al urgentei pe scara ierarhica ” in jos ” il realizezi la un nivel superior celui pe care-l il traiesti tu. Daca pentru tine urgenta ar putea insemna nevoia de a obtine prin echipa ta a unui anumit rezultat in hai sa spunem o ora, urgenta transferata echipei va insemna luarea in consideratie din partea ta a unei marje de timp care sa-ti ofere siguranta ca echipa va livra rezultatul mai devreme de timpul asteptat , de exemplu in jumatate de ora.

Criza de timp este amplificata atunci cand este transferata „de sus in jos ” si de asemenea si stresul perceput de subordonati este pe masura. Cu toate acestea oamenii se obisnuiesc sa lucreze in regim de urgenta iar expresia « nu am timp » devine un cliseu frecvent folosit chiar si atunci cand nu se pune problema urgentei, doar pentru ca oamenii in mod inconstient isi induc starea de urgenta in care s-au obisnuit sa lucreze.

Chiar daca constientizarea efectelor negative pe care le produce stresul cauzat de criza de timp ii provoaca pe multi manageri sa urmeze cursuri de Time Management pentru a dobandi retete de succes in administrarea timpului, unii dintre acestia atunci cand se intorc in mijlocul actiunii revin tot la credinta « nu am timp » si vor actiona astfel incat sa-si dovedeasca lor insisi cat de adevararta este aceasta credinta.

Timpul cronologic curge la fel pentru toata lumea, nici mai lent si nici mai alert avand rolul de a te ajuta sa atragi in prezent actiunile practice pe care le programezi in viitor. Utilizarea timpului cronologic este extrem de utila si necesara atunci cand iti planifici actiunile sau interactiunile cu alte persoane. Fiecare obiectiv are un termen limita. Daca vrei sa intreprinzi ceva este necesar sa stabilesti termenul limita si sa-l pui in agenda pentru a putea sti cand ti-ai realizat sau cand vei incepe sa realizezi ceea ce-ti propui.

Timpul psihologic curge diferit pentru fiecare dintre noi el fiind determinat de modul in care experientele din trecut ne-au conditionat convingerile prin care ne percepem realizarile pe care le proiectam in viitor. Atunci cand spui «Nu am timp » te referi la timpul psihologic si inseamna « Am timp sa fac doar acele lucruri care imi ofera siguranta zonei de confort». Zona de confort este pe teritoriul subconstientului. Ea se refera la tot ceea ce esti si faci fara a depune efortul constient in directia descoperirii credintelor limitative care iti guverneaza perceptia propriei realitati si limiteaza atat performanta ta cat si pe cea a oamenilor pe care ii conduci. Cand actionezi in zona de confort inseamna ca faci in mod natural ceea ce subconstientul tau iti dicteaza sa faci – doar acele lucruri pe care le-ai mai facut si care au dovedit si ar putea dovedi si in viitor ca ceea ce crezi despre lumea inconjuratoare este adevarat. De aceea exista posibilitatea ca desi sa iti doresti obtinerea unor rezultate mai bune in viitor decat cele pe care le-ai obtinut in trecut sa nu poti face acest lucru pentru ca zona de confort in care actionezi nu te lasa.

Teama de a experimenta lucruri noi care te-ar putea expune la schimbarea convingerilor actuale prin care percepi realitatea face sa te atasezi excesiv de cliseul « Nu am timp » sau de a amana lucrurile pe care in mod constient apreciezi ca ar fi necesar sa le faci. Rezistenta la schimbare pe care o poti manifesta este sustinuta de credinta limitativa « Nu am timp » care iti fura puterea de a-ti controla zona de confort dandu-i in schimb acesteia puterea sa te controleze, ceea ce iti poate produce pe termen scurt placere dar pe termen lung limitarea capacitatilor de a face fata noilor provocari de business.

In cazul in care te decizi, ai putea combate stresul provocat de criza de timp utilizand strategiile de mai jos:

1. Elimina din vocabular cliseul “Nu am timp”. Nu are rost sa dai vina pe timp pentru a-ti justifica propria zona de confort. Timpul este cea mai pretioasa resursa pe care o ai la dispozitie pentru a-ti programa devenirea prin iesirea din zona de confort. Depinde doar cum alegi sa o folosesti in favoarea ta.

2. Clarifica obiectivele. Atunci cand iti stabilesti obiective stricte si clare vei observa ca iti ramane destul timp sa faci si alte lucruri.

3. Concentreaza-te si pe proces si nu numai pe rezultatul final. Succesul rezultatului depinde de succesul procesului prin care obtii rezultatul. Concentrarea pe proces inseamna sa acorzi timp in care sa traiesti profund si sa intelegi procesul pentru a-l imbunatati continuu si nu numai sa alergi dupa rezultatul produs de acesta. Vei descoperi ca a-ti acorda timp sa te concentrezi pe calitatea procesului inseamna a-ti acorda timp sa te concentrezi pe propria ta dezvoltare.

4. Fii receptiv la orice oportunitate pentru ca “…nu stii din ce tufa sare iepurele”

  • Straduieste-te sa fii cat mai constient de imprejurarile in care te gasesti si de oamenii din jurul tau
  • Asculta-i pe oameni activ si cu disponibilitate
  • De cate ori ai de-a face cu o intrerupere de la ceea ce erai concentrat, fii multumit ca ai putea avea in fata o noua  oportunitate.
  • Insuseste-ti fiecare experienta traita si priveste-o ca pe o oportunitate de a te dezvolta si de a deveni ceea ce doresti sa devii pentru a fi capabil sa faci ceea ce-ti doresti sa faci si in final sa obtii ceea ce doresti sa obtii.

5. Practica serendipitatea – in timp ce  cauti ceva anume da-ti voie sa poti descoperi din intamplare altceva valoros si neasteptat.

6. Antreneaza-te prin coaching. Inteligenta ta de business este precum un “muschi” care daca este antrenat cu consecventa va putea da cel mai bun randament al performantei in conducerea oamenilor si a managementului proceselor de business de care depinde succesul afacerii tale.

Exista o povestire care spune:

„Pentru că reflexele broaştei fac imposibilă aruncarea ei direct în apă fierbinte, bucătarii apelează la un truc. Broasca e pusă mai întâi în apă rece. Simţindu-se mult mai bine decât în mâinile călăului, broasca zburdă fericită. Numai că bucătarul încălzeşte treptat-treptat apa, până când broasca dă în clocot. Admiţând că broasca îşi dă seama la un moment dat de pericol, ea nu mai poate face nimic. E prea târziu pentru a mai putea sări din oală.”

Tu cat de mult ai alege să te lasi “fiert” de criza de timp fata de care ai putea ajunge sa fii atasat ?

Scroll Up