Momentul prezent de la cumpăna dintre ani

Mai sunt doar câteva zile până la trecerea în noul an iar tu ești cu siguranță pregătit să-l întâmpini cu bucurie și optimism. Pe parcursul anului 2015 concentrarea pe rezultate a fost starea preponderentă care te-a condus în tumultul acțiunii, ți-a focalizat atenția pe detaliu, ți-a programat mintea pe repede înainte și te-a făcut să-ți accelerezi percepția scurgerii timpului uitând de tine dar mai ales uitând de cei apropiați.

În mod tradițional, la cumpăna dintre ani îți îngădui un moment în care să-ți schimbi starea dându-ți voie să te oprești din frenezia acțiunii și să-ți privești opera la care ai trudit încă o perioadă de 12 luni.

Te conectezi la momentul prezent în care reușești să-ți cuprinzi atât trecutul care contine memoria experienței și rezultatele tale, cât și viitorul în care se află intențiile și aspirațiile pe care le nutrești. Acum poți reflecta în liniște la măsura în care realizările din timpul anului ți-au onorat intențiile precum și la impactul pe care l-ai provocat asupra ta și a celor din jur. Tot acum vezi cum ți se desfășoară în minte imaginea succesului tău de la capătul a încă 12 luni, precum și codul de acces al modurilor de “a fi” și “a face”, prin care vei deveni capabil de realizarea acelor rezultate care îți dovedesc ție și celor de lângă tine că ai reușit. Simți cum timpul se dilată și te încarci la maxim cu bucuria încrederii în tine.

Flash-ul momentului prezent îți descoperă puterea nebănuită de a atrage ceea ce ai nevoie, dorești din toată inima și îți poate aduce beneficii atât ție cât și celor pe care îi reprezinți. Momentul prezent în care ești conectat în mod paradoxal atât la memoria trecutului cât și la viziunea viitorului îți marchează regenerarea speranței, declanșarea inspirației și bucuria începerii unui nou ciclu în care vei acționa cu toată puterea ta pentru a-ți duce opera la următorul nivel.

Un proverb japonez spune: “Viziunea fără acțiune este un vis cu ochii deschiși. Acțiunea fără viziune este un coșmar.”

Fie că-ți dai seama fie că nu, ori de câte ori iei o decizie importantă sau faci o schimbare majoră ești conectat la momentul prezent. Acesta îți arată mereu calea spre reușită dar totodată îți impune un minim de condiții de stare pe care ai nevoie să le îndeplinești în timpul ciclului de acțiune pe care îl urmezi între două conectări la momentul prezent pentru a fi sigur că te apropii pas cu pas de realizarea dorită. Aceste condiții de stare sunt:

  1. Determinarea în loc de resemnare
  2. Perseverența în loc de renunţare
  3. Găsirea soluțiilor în loc de ridicarea problemelor
  4. Curajul în loc de teamă
  5. Credința în reușită în loc de îndoială
  6. Compasiunea față de cei pe care-i reprezinți în loc de nepăsare
  7. Să fii coechipier în loc de “lup singuratic”
  8. Concentrarea pe a face ceea ce spui că faci în loc de delăsare

 De ce ai nevoie ca în mod conștient să-ți crești frecvența de conectare la momentul prezent?

Pentru că:

  • Viitorul nu poate fi prezis el trebuie creat. Ori privești cum se întâmplă lucrurile ori le faci să se întâmple. Viitorul tău nu există. Nu este bun sau rău. El este viziunea pe care o descoperi în momentul prezent și pe care o atragi în măsura în care ești dispus să respecți și să îndeplinești condițiile de stare care-ți asigură reușita.
  • Trecutul ți se înserează în prezent și îți dictează viitorul. Ori te lași dus în viitor de practicile de succes din trecut fără să-ți dai seamă că acestea nu te mai ajută, ori preiei controlul în prezent și decizi ce să păstrezi și la ce să renunți din trecut pentru a fi capabil să-ți realizezi noile scopuri.
  • Ai nevoie să-ţi încarci bateria la maxim cu bucuria încrederii în tine ca să faci față îndeplinirii condițiilor de stare care îți asigură reușita pe parcursul ciclului tău de acțiune. Sursa ta de alimentare nu se găsește nicăieri altundeva decât în momentul prezent. Cu cât te conectezi mai rar sau deloc la momentul prezent cu atât riști să acționezi cu bateria descărcată sau goală, să îți scadă semnificativ capacitatea de îndeplinire a condițiilor de stare ajutătoare și să te îndepărtezi sau să te rătăcești complet de calea spre succes.

Pe linia timpului tău trecutul se leaga de experiența ta acumulată, prezentul de alegerea ta conștientă, iar viitorul de spațiul tău de destinație. Unde ai nevoie să te plasezi pentru a evita mereu eșecul ?

Pe cât de importantă și utilă este conectarea la momentul prezent, pe atât de dificil este să o realizăm singuri din cauza predilecției noastre de a ne atașa de trecutul glorios și de a ne promite mereu împlinirea dorințelor într-un viitor presupus. De obicei ne este mai confortabil să gândim și să facem lucrurile ca în trecut sau să presupunem că “soarele va ieși odată și pe stradă noastră” decât să depunem efortul conștient de a ne crea opera prin conectarea la momentul prezent. Nu băgam de seamă cât de mult plătim pentru confortul de a trăi în nostalgia trecutului sau în speranța unui viitor presupus la fel cum nici broasca pusă în oală la foc mic nu știe ce i se întâmplă. Ea se bucură la început că înoată în apa călduță dar în final sfârșește prin a fi fiartă.

Ce rămâne de făcut în cazul  în care apreciezi că este util și  important să te conectezi la momentul prezent pentru asigurarea reușitei tale, a echipei sau a organizației pe care o conduci ?

Te invit ca în anul  2016 să explorăm împreuna GOLD Coaching-ul sau programul The Alpha Group prin care conectarea la momentul prezent este asigurată cu eficienţa maximă. Mi-ar face placere sa cunosc parerea ta.

Îţi doresc un Crăciun minunat împreună cu familia și să fii un magnet al succesului pe tot parcursul anului 2016 !

Sărbători Fericite!  La Mulţi Ani !

Scroll Up