Evitarea deciziilor controversate, o provocare pentru manageri

 

Emoțiile, presiunea urgenţei și limita de procesare a informației a minții umane ne provoacă un stres psihologic continuu căruia avem nevoie să îi facem față pentru a putea merge mai departe. De aceea fară să ne dăm seama, tindem să simplificăm ceea ce percepem și interpretăm a fi realitatea prin:

1. Presupunerea că cei din jurul nostru văd realitatea prin aceleași “lentile” prin care o vedem noi.
2. Acceptarea doar acelor idei care ne confirmă propriile credințe sau opinii;
3. Bazarea cu preponderență pe ceea ce am învățat prima dată sau pe prima impresie formată;
4. Judecarea lucrurilor și a persoanelor pe baza memoriei proprii și a celor auzite de la alții;
5. Estimarea că rezultatul produs de luarea unei decizii va fi identic cu cel pe care l-am obținut ultima oară când am mai pus în aplicare acea decizie.

Prin simplificare producem reducerea obiectivității realității la interpretările sau poveștile despre realitate pe care tiparele noastre de gândire le fabrică pe baza propriului nostru bagaj de presupuneri, emoții din trecut, temeri despre viitor, așteptări nerostite și întrebări. Altfel spus, poveștile despre realitate pe care ni le spunem cu viteza gândului conțin mai degrabă ceea ce tiparele noastre de gândire ne îndeamnă să credem că înseamnă lucrurile, decât ceea ce acestea sunt cu adevărat. Prin urmare confundăm realitatea cu poveștile noastre despre realitate și astfel răspundem la ceea ce se întâmplă în jurul nostru prin comportamentele declanșate de emoțiile pe care ni le provoacă poveștile pe care ni le spunem despre ceea ce vedem sau auzim. De aceea nu de puține ori se întâmplă că percepția noastră asupra realității să fie una eronată și astfel să luăm decizii controversate pe care să le raționalizăm apoi prin alte povești credibile pe care le fabricăm cu iscusință pentru a ne declina responsabilitatea consecințelor nedorite pe care le-am provocat.

Suntem concepuți astfel încât prin poveștile pe care ni le spunem despre ceea ce vedem sau auzim în jurul nostru, să ne condiționăm impulsul emoțional care ne determină felul în care acționăm pentru a evita durerea. Teama de amenințările de ordin fizic care ne-au provocat sau ne-ar putea provoca durere, s-a dovedit a fi emoția centrală prin care acest mecanism psihologic ne-a ajutat de-a lungul timpului să supraviețuim. Pentru că în fața amenințărilor fizice, teama ne declanșează butonul de panică care ne ridigizeaza și ne constrânge să decidem având de ales doar între două opțiuni problematice: să luptăm sau să fugim. Dar într-un context organizațional în care este crucial ca oamenii să coopereze și să colaboreze pentru a fi împreună capabili de rezultate de excepție, acest mecanism psihologic de supraviețuire individuală poate să ne saboteze. Pentru că într-un astfel de context cu toate că este mai probabil să ne confruntăm cu amenințări de ordin psihologic decât cu cele de ordin fizic, propriul nostru ego fară să facă distincția le resimte tot prin teamă: teama de ceea ce spun ceilalți despre noi, teama de eșec, teama de a ne fi afectată reputația, teama de a ne fi judecate opiniile despre noi și despre ceilalți. Prin urmare datorită diversității, complexității și subtilității de manifestare a naturii umane, putem interpreta în mod eronat ca fiind amenințare mesajele pe care oamenii ni le transmit prin comportamentele lor. De aceea reacționăm în mod controversat printr-un comportament agresiv, pasiv sau pasiv-agresiv sub impulsul emoțional al fricii induse de poveștile incorecte sau incomplete pe care ni le spunem despre ceea credem că se întâmplă în jurul nostru. În consecință transformăm intențiile noastre pozitive de colaborare și cooperare în conflicte distructive din care toată lumea pierde.

Dacă ești manager, este posibil ca volatilitatea resurselor, incertitudinea realizării obiectivelor, complexitatea provocărilor și ambiguitatea informației să îți afecteze siguranța emoțională de care depinde calitatea deciziilor pe care le iei. Acest lucru se întâmplă când tiparele tale de gândire îți fabrică acele povesti despre realitate care îți apasă butonul de panică al ego-ului declanșat de teama de pierdere a controlul și astfel te determină să alegi cea mai bună dintre cele două opțiuni de acțiune la care te predispune rigiditatea de gândire în fata amenințării. În consecință ești predispus să iei o decizie controversată față de care tiparele tale de gândire vor continua să fabrice poveștile care să îți activeze teama de a nu-ți fi judecată decizia și astfel să ți se declanșeze impulsul de a-i constrânge pe ceilalţi să îți accepte decizia pentru că în calitate de manager ești cel mai competent în înțelegerea realității mediului de business. Așadar este posibil să-i etichetezi pe angajați ca “potriviți” sau “nepotriviți” după felul în care simți că aceștia îți împărtășesc poveștile despre realitate. Prin urmare vei tinde să te înconjori de angajați “potriviți” iar pe cei “nepotriviți” să îi îndepărtezi. La rândul lor angajații “potriviți” vor tinde să distorsioneze realitatea pentru a o potrivi cât mai bine cu poveștile tale. Și astfel se închide bucla auto-profeției împlinite prin care îți menții echipa sau organizația captivă în poveștile pe care ți le spui despre realitate. Este cam înfricoșător să realizezi că din mulțimea gândurilor cu care îți țeși poveștile despre realitate cam 80% se repetă din trecut și trei sferturi dintre acestea sunt negative. Prin urmare doar 20% din gânduri se referă la faptele concrete. Nu e de mirare că astfel poți ușor să confunzi realitatea cu poveștile pe care ți le spui despre realitate și în consecință să iei decizii cotroversate care să îți atragă mai mult din ceea ce nu îți dorești pentru tine și echipa sau organizația pe care o conduci. Te-ai putea întreba daca poți face ceva ca să eviți luarea deciziilor controversate. Depinde de calitatea poveștilor tale despre realitate și mai ales de siguranța emoțională pe care acestea ți-o pot asigura.

Se spune că dacă vrei să rezolvi o situație de criză, mai întăi ai nevoie să inspectezi poveștile pe care ți le spui despre criză și apoi să vezi ce-i de făcut. În caz contrar, erorile de gândire produse de simplificarea realității și emoțiile asociate acestora te vor predispune la decizii controversate care îți vor adânci criza, indiferent de experiența pe care o ai, soluțiile consultanților sau instrumentele manageriale pe care le folosești. Inspectarea poveștilor pe care ți le spui despre situația de criză te ajută să distingi faptele concrete de țesătura de gânduri și emoții negative fabricate de tiparele tale de gândire care îți activează butonul de panică și te predispun la luarea deciziilor controversate. Întrucât faptele concrete pot fi explicate în mai multe moduri, ai posibilitatea să preiei controlul asupra propriilor tale gânduri, să le actualizezi și apoi să generezi acele poveșți despre realitate care să iți îmbunătățească starea emoțională. Astfel îți menții butonul de panică dezactivat și înlocuiești rigiditatea – care îți îngustează interpretarea faptelor și te predispune la luarea deciziilor controvesate datorită limitării la două alternative problematice , cu creativitatea – care îți extinde interpretarea faptelor, îți îmbogățește numărul alternativelor din care poți alege și te capacitează să îți sporești calitatea deciziilor pe care le poți lua.

Este aproape imposibil să îți inspectezi propriile povești despre realitate în timpul concentrării pe obținerea rezultatelor pe care le dorești întrucât poveștile prin care interpretezi realitatea îți guvernează cursul deciziilor de acțiune în direcția scopurilor tale.Cu toate acestea, este crucial să îți inspectezi poveștile despre realitate dacă vrei să te asiguri că acestea sunt aliniate cu viziunea și scopurile tale astfel încât să poți obține un succes autentic. Dar pentru asta e nevoie să fie îndeplinite trei condiții:

1. să accepți că poveștile despre realitate pe care ți le spui pot fi eronate;
2. să vrei să te oprești din acțiune pentru a-ți permite să inspectezi tiparele tale de gândire și poveștile fabricate de acestea;
3. să beneficiezi de spațiul de coaching care iți oferă siguranța psihologică de a-ți autoactualiza poveștile despre realitate și a le alinia cu viziunea și scopurile tale fară a te simți judecat, manipulat sau constrâns să accepți sfaturi.

Cu ceva timp în urmă, într-o conversație de coaching pe care o aveam cu un manager, acesta se plângea că era în criză de personal, că angajații cu experiență plecau din firmă și că nu găsea oamenii potriviți cu care să îi înlocuiască. Omul era dezgustat că în ciuda salariilor pe care le oferea, angajații noi plecau doar după câteva luni de la angajare și că tocmai acest lucru îi dăduse de înteles că trebuie să fie mai atent la caracterul oamenilor pe care îi angajează. El vroia să știe cum să își îmbunătăţească procesul de intervievare al potenţialilor angajaţi pentru a fi mai sigur că selectează oamenii potriviți. Întrebând-ul ce înseamnă mai exact pentru el “oamenii potriviți”, răspunsul lui a venit prompt: ”… nişte buni specialiști în care să pot avea încredere și care să facă ceea ce le spun eu”. În continuarea conversației noastre, managerul a realizat cu uimire că din povestea despre criza de personal pe care o spunea, doar două informații puteau fi evidențiate ca fapte concrete: plecarea angajaților și acordarea măririlor de salarii. Restul era doar o țesătură de presupuneri, gânduri și emoții negative prin care el îşi explica realitatea referitor la ce înseamnă oamenii potriviți, plecarea angajaților din companie și faptul că nu reușise să-i reţină prin mărirea salariilor. Până la sfârșitul conversației de coaching managerul descoperise deja că de fapt cheia ieșirii sale din criza de personal era actualizarea propriei sale povești despre oamenii potriviți și nu neaparat îmbunătățirea procesului de intervievare a candidaților. El pleca din conversaţia de coaching cu povestea sa îmbunătăţită despre oamenii potriviți care acum suna așa: “…niște buni specialiști, care să aibă încredere în mine și care să gândească singuri.”